Zgarda pe care i-o pui
Într-un magazin petshop, raftul cu zgărzi are vreo douăzeci de modele. Niciunul nu are scris pe el ce îi face câinelui. Hai să îți spun eu, pe rând.
Ce face fiecare, de fapt
Zgarda plată și hamul. Țin câinele. Atât. Nu îl învață nimic și nu îi fac nimic. Dacă trage în ele, tragerea e o problemă de plimbare și de învățare, nu de zgardă.
Zgarda de sugrumare și lanțul de strangulare. Se strâng când câinele trage și se eliberează când nu mai trage. Câinele învață să nu mai tragă, ca să nu mai fie strâns. Funcționează. Întrebarea nu e dacă funcționează — e ce anume învață câinele în timp ce funcționează.
Zgarda cu țepi. Distribuie presiunea în mai multe puncte, în loc de unul singur. Ți se va spune că „e mai blândă decât pare, uite, o pun pe mâna mea". Poate. Doar că mâna ta știe de ce o simte. Câinele nu.
Zgarda electrică. E cea mai eficientă dintre toate la oprit un comportament, și exact de asta e cea mai periculoasă. Nu oprește emoția. Oprește manifestarea ei.
Și aici e miezul, pentru care merită să citești până la capăt
Un câine nu explodează niciodată din senin. Urcă o scară, treaptă cu treaptă. Înțepenește. Se uită în altă parte. Se linge pe bot. Cască. Se retrage. Mârâie. Și abia după toate astea, dacă nimeni nu l-a ascultat, mușcă.
Fiecare treaptă e un mesaj. Mârâitul e ultimul mesaj politicos pe care ți-l trimite.
Ce se întâmplă când pedepsești mârâitul?
Câinele nu ajunge la concluzia „nu mai am voie să fiu supărat". Ajunge la concluzia „nu mai am voie să spun că sunt supărat". Frica e tot acolo, neatinsă. Doar avertismentul a dispărut.
De aceea, la mine, cel mai greu caz nu e câinele care mârâie. E câinele care nu mai mârâie de mult și care într-o zi mușcă, iar proprietarul spune, sincer și îngrozit: „a făcut-o din senin".
Nu a fost din senin. Doar că cineva a tăiat, cu ani în urmă, treptele de jos ale scării.
Un câine tăcut nu e un câine calm. E un câine căruia i-ai stricat sistemul de avertizare.
Ce spune știința. Inclusiv partea care nu îmi convine
Un studiu pe 92 de câini de companie, luați din șapte școli de dresaj reale, a comparat școlile care lucrează prin metode dure cu cele care lucrează prin recompensă. Câinii din primele au arătat mai multe semne de stres în timpul lucrului, hormoni de stres mai ridicați după ședință și — partea care contează cel mai mult — au fost mai pesimiști la un test făcut în afara sălii de dresaj, acasă, în viața lor obișnuită. Efectul nu rămânea la școală. Pleca acasă cu ei.
Un alt studiu, pe 63 de câini de companie trimiși pentru probleme de rechemare, a comparat dresajul cu zgarda electrică, făcut de dresori acreditați de industrie, cu dresajul fără ea. Câinii cu zgardă electrică au petrecut semnificativ mai mult timp încordați, au căscat mai des și au explorat mai puțin. Iar rezultatul final a fost la fel de bun în ambele grupuri. Concluzia autorilor, pe scurt: niciun beneficiu consecvent, dar îngrijorări de bunăstare mai mari.
Și acum partea pe care nu ți-o spune nimeni din tabăra mea.
Există și studii în cealaltă direcție, și ar fi necinstit să le ascund. Unul recent a reușit să oprească urmărirea unei momeli în două ședințe cu zgardă electrică, acolo unde metodele blânde nu au reușit deloc, și a observat puține semne de stres. Deci da: unealta funcționează, și funcționează repede. Asta e adevărat și nu are rost să mă prefac altfel.
Dar același studiu a făcut un ultim test, într-o arenă nouă. Acolo, 67% dintre câini au alergat din nou după momeală. A funcționat repede și nu a ținut la schimbarea locului. Iar un alt studiu, pe câini de poliție lucrați de profesioniști, a măsurat mai puțin stres la zgarda electrică decât la zgarda cu țepi — ceea ce spune mai puțin despre curent și mai mult despre țepi.
Ce citesc eu din toate astea, ca om care lucrează cu câini în fiecare zi. Argumentul meu nu e „nu funcționează". Ar fi o minciună comodă. Argumentul meu e că funcționează pe manifestare, nu pe cauză, și că nu ține când se schimbă contextul. Iar tu nu vrei un câine care se poartă frumos în curte și cedează în parc. Vrei un câine care e bine, oriunde. Societatea Europeană de Etologie Clinică Veterinară, care adună medicii veterinari specializați pe comportament din Europa, se opune ferm folosirii acestor unelte.
Ce spune legea. Și aici o să te surprindă
În România există o lege care obligă orice persoană care contribuie la dresarea unui animal să folosească mijloace care nu provoacă traume psihice sau fizice.
Iar normele de aplicare merg mai departe și spun, textual, că la dresajul animalelor se interzic toate echipamentele care produc șocuri electrice, precum și obiectele ascuțite sau contondente, și toate metodele care presupun pedepsirea sau corecția animalului prin loviri, răniri sau inducerea fricii.
Nu de anul acesta. Din 2008.
Să fim corecți până la capăt: nu e infracțiune. E contravenție, cu amendă între 3.000 și 12.000 de lei, constatată de direcția sanitar-veterinară sau de poliție.
Optsprezece ani. Și textul ăsta e citat de aproape nimeni.
În aprilie, Parlamentul European a votat prima lege europeană dedicată bunăstării câinilor și pisicilor. A pus curentul electric, zgarda cu țepi și zgarda de sugrumare fără opritor într-un articol intitulat „practici dureroase" — în aceeași listă cu lovitul, bătutul și târâtul animalului. Regulamentul acela îi obligă pe crescători, vânzători și adăposturi, și va intra în aplicare peste câțiva ani. Pe tine nu te obligă.
Dar spune ceva ce merită reținut: când legiuitorul european a trebuit să aleagă în ce categorie pune uneltele astea, nu le-a pus la „echipamente". Le-a pus la durere.
Ce faci tu cu informația asta
Nu îți cer să arunci nimic și nu îți cer să te cerți cu nimeni. Îți dau trei întrebări pe care ai dreptul să le pui oricui îți ia câinele pe mână — dresor, pensiune, școală:
Ce echipament folosiți și ce se întâmplă cu câinele când îl folosiți? Un răspuns limpede e un semn bun. „Depinde de câine", fără continuare, nu.
Ce faceți când câinele greșește? Aici afli tot. Există corecție fără durere: îți schimbi respirația, ridici tonul, faci un pas, blochezi accesul. Corecția nu e problema. Durerea e.
Pot să privesc o ședință, de la început până la sfârșit? Un „nu" la întrebarea asta e un răspuns în sine.
Un lucru de la mine, ca să fim cinstiți până la capăt
La mine există corecție. Nu sunt școala în care câinele face ce vrea și toată lumea zâmbește. Există un „nu" clar, există limite, există consecințe, și sunt aceleași de fiecare dată.
Doar că niciuna dintre ele nu trece prin durere.
Linia nu e între a corecta și a nu corecta. Linia e între a corecta și a răni. Sunt două lucruri complet diferite, și aproape toată confuzia din dresajul românesc stă exact acolo.
Câinele tău nu trebuie să se teamă de tine ca să te asculte. Trebuie să aibă încredere că știi tu ce faci.
Asta e tot.
Dacă vrei să înțelegi de ce funcționează tot ce ai citit aici, primul pas e KNESsence, materialul gratuit în care am pus esența sistemului după care lucrăm la KNES. Îți faci cont pe knes.ro, primești pe email un cod din șase cifre și ajungi direct la el.
Cu drag pentru câinele tău,
Petre ROMAN
Materialul are scop educativ și nu înlocuiește evaluarea unui specialist în comportament sau a medicului veterinar. Un câine care se aruncă lătrând, mușcă sau atacă are nevoie de evaluare individuală, pe viu. Nu porni singur un program dur pe un câine care reacționează din frică — cere ajutor specializat.
Comentarii